publicat in: Do it yourself // pe 22.03.2023
Utilizarea gabioanelor in amenajari de gradina ofera excelente avantaje de robustete si rezistenta la intemperii. Structura lor modulara si dimensiunile pietrelor adauga acestor beneficii o versatilitate iesita din comun. Atfel poti modifica nu doar locul unui gabion dar si functionalitatea lui, facand dintr-o banca un gard.
Rezumand aplicatiile cu gabioane, putem face o impartire a proiectelor dupa functionalitate. Iata cateva pe care le poti realiza singur, in regim DIY:
Gabion Gard
Aceasta utilizare isi are stramosi in zidurile cetatilor de odinioara, de aici si ideea constructiei de imprejmuiri viguroase. Asezate pe marginea drumurilor gabioanele tip gard asigura o eficienta protectie insa la fel de bine pot fi folosite in amenajarile de gradina drept pereti despartitori sau der sustinere, functionand ca buni inlocuitori pentru variantele din beton sau caramida. Gardul gabion este alcatuit dintr-o structura metalica tip plasa de sarma sudata si galvanizata, executata astfel incat sa reziste mecanic si sa nu rugineasca. In interiorul plasei rigide se afla piatra, dimensiunile ei sunt alese cu grija, evitandu-se pierderile prin ochiurile plasei. Exemplu: granit Bianco Sardo de 6-10 cm in structura tip cub cu dimensiuni de 90x90x90 cm din plasa cu diametru de 4 mm si ochiuri de 5x5 cm pentru gabion gard exterior si structura paralelipipedica cu dimensiuni 90x45x90 cm cu acelasi tip de ochiuri pentru perete separare. Pentru aceasi tip de piatra se poate concepe o structura cubica, avand dimensiuni reduse la 45x45x45 cm, folosind acelasi tip de sarma. Solutia alternativa din sandstone Rainbow de 10-30 cm are nevoie de alt tip de plasa.
sursa foto: hilgersom-inc.com
Gabion Mobilier De Gradina | Gabioane Ornamentale
Mobilierul se executa din gabioane cu umplutura de piatra asociate cu blane de lemn. O solutie practica este folosirea unor structuri cubice (plasa de 4 mm diametru) de dimensiuni 40x40x40 cm cu ochiuri de 5x5 cm, tocmai potrivita pentru marmura alba de Thassos cu dimensiuni 6-10 cm. O blana de lemn sta pe acesti stalpi laterali. Aceasta structura se poate tranforma intr-o amenajare de gradina avand cu totul alta functionalitate. Blana de lemn poate fi inlocuita cu o lastra din piatra naturala, prelucrata la colturi si pe canturi si avand o grosime de 3 cm. La fel stalpii laterali pot fi inlocuiti cu mai multe “custi de piatra” alaturate pentru o stabilitate superioara. Structura modulara mai are un avantaj: asezarea unor banci pe teren accidentat, chiar in panta. Inaltimea variabila a modulelor componente permite amplasarea bancii cu mentinerea unei suprafete utile orizontale.
In acelasi mod se poate construi o masuta. Un gabion ornamental este folosit ca baza iar blana de lemn sau o placa din piatra cu dimensiuni 60x60x2 cm este un blat potrivit.
Gabioanele ornamentale pot avea si un rol pur decorativ, in afara celui functional. Ele se amplaseaza in anumite locuri in asociere cu plante, lemn, piele, sticla vulcanica, pentru o zona impodobita cu elemente naturale binefacatoare.

Pereti Gravitationali Si Terasamente Din Gabioane
Construirea unor pereti din gabioane nu este usor de realizat in regim DIY. Depinde de analiza solului asa ca, pentru lucrari de amploare la pereti si terasamente, e bine sa te adresezi unor specialisti. Eforturile de compresie si forfecare necesita si ele calcule precise pentru executie.
Peretii gravitationali din gabioane nu au sprijin decat in propria baza. Daca insa lucrezi la proiecte mici tine cont de cateva idei.
• verifica starea solului, acesta trebuie sa fie fix, daca pamantul tinde sa o ia la vale mai intai trebuie fixat (si asta se poate face tot cu gabioane)
• pregateste solul, indeparteaza plantele de pe el, la fel si pietrele sau bucatile de lemn. Niveleaza-l. Poti sapa un sant (adancime 15-20 cm) pe care sa-l acoperi cu pietris (granulatie 1-4 cm) pe care apoi sa-l compactezi. Daca preferi sa asezi zidul direct pe pamant acopera suprafata cu o folie geotextila.
• construieste o baza din gabioane in functie de inaltimea peretelui. In general latimea bazei trebuie sa fie 2/3 din inaltime. Adica pentru un perete de 3 m ti-ar fi utila o baza de 2 m latime, pentru asigurarea stabilitatii.
In lucrarile de terasare este bine sa consulti un specalist.
La fel in proiectele de stabilizare.

sursa foto: gardeningknowhow.com
Placarea Peretilor Structurali Cu Gabioane
Peretii din gabioane cu latime de 15-30 cm au atat rol decorativ cat si de sustinere. Ei se ancoreaza de pereti structurali si apoi custile se umplu cu pietre. Proiectele de acest gen au o durata de viata estimata la 75 de ani si sunt tipice pentru lucru in regim DIY, intrucat umplerea custilor nu necesita forta de munca specializata.
Folosite atat in proiectele ornamentale, multe dintre ele compatibile cu sistemul DIY, cat si in cele industriale, gabioanele si-au castigat un loc insemnat in peisagistica dar si ca elemente cu utilitate practica.
Oricand ai nevoie de ele vino la PIATRAONLINE pentru consiliere si cumpara de aici gabioanele care iti trebuie.
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.