X

Puteti compara maxim 4 produse! Primul produs adaugat in lista a fost sters.

SHOP

Piatra Mediteraneana Rock Face si uite cum sa o montezi singur

publicat in: General // pe 22.03.2023

Piatra Mediteraneana se foloseste ca material de constructie din cele mai vechi timpuri

De la templele sapate in stanca la  Al-Khazneh (Petra – Iordania) pana la figurile umane moai din Insula Pastelui, de la peșterile budiste Ajanta (Maharashtra – India) si pana la Biserica Sfantul Gheorghe (Bete Giyorgis) din Amhara – Etiopia, piatra a slujit permanent omului ca un element definitoriu al treptei de civilizatie pe care acesta s-a aflat de-a lungul istoriei. Iar in Europa aceasta istorie nu se poate concepe fara piatra mediteraneana. In Grecia ea a fost folosita inclusiv in lucrari de terasare, pentru asigurarea stabilitatii terenului, prin executie de ziduri din piatra mediteraneana stivuita, fara mortar, folosind tehnica “en xiro”.  La noi cetatea de la Rupea ofera, fie si partial, in zonele primelor constructii, imaginea unor amenajari din piatra stivuita. 
Arhitectura vernaculara, care nu avea nevoie in exprimarea ei de arhitecti profesionisti, a folosit intens piatra stivuita in constructia de locuinte simple. Raspandite in toate zonele locuite, acestea sunt ridicate cu materiale locale si folosesc toata gama de resurse traditionale, piatra si lemnul fiind elemente nelipsite. Margand mai departe pe firul istoriei ajungem in zilele noastre la Stilul Mediteranean de design interior si exterior, care se intalneste peste tot. Cu constructii ridicate in totalitate sau doar cu accente specifice in renovari, Stilul Mediteranean isi face simtita prezenta pe toate meridianele.  


  
Initial considerat ca fiind inspirat de estetica tarilor din sudul Europei (Grecia, Italia, Franta, Spania) Stilul Mediteranean de amenajare a caselor si-a reliefat sorgintea mai intai pe criteriul geografic, Mediterana scaldand tarmurile a 21 de tari si mai apoi pe cel al influentelor intalnite in civilizatiile maghrebiene, in cele ale Asiei vestice sau in Israel. Ca o constatare fireasca apare aceea ca Stilul Mediteranean de design intrior si exterior are la baza peretii din piatra naturala (aici ne intoarcem inevitabil la piatra mediteraneana Rock Face), grinzile din lemn, podelele din calcar sau gresie. Intreaga amenajare de interior urmareste maximizarea luminii naturale, prin ferestre mari generatoare de spatii interioare aerisite, crearea unui spatiu dedicat familiei, cu concentrare pe zonele de folosinta comuna, utilizarea unor materiale naturale ca piatra, lemnul, tigla, ceramica, teracota, fierul forjat, inul si bumbacul. Imperfectiunile sunt acceptate pentru ca aduc autenticitate si firescul patinei trecerii timpului. Folosirea materialelor brute pentru finisaje este un “must have”. 

La exterior piatra naturala, caramida, lemnul si plantele mediteraneene fac legea. Alte elemente esentiale se regasesc mai jos.
Peretii in tonuri de culoarea pamantului sunt ridicati folosind piatra mediteraneana. 
In vremurile actuale piatra mediteraneana se monteaza cu adeziv, avand grija sa potrivim pietrele astfel incat sa nu ramana spatii. 

Fatadele cu infatisare grandioasa sunt caracteristice Stilului Mediteranean si sunt executate din piatra mediteraneana. Invelitorile sunt acoperite cu tigla rosie, peretii din stuc sunt lustruiti si capata asfel aspectul marmurei, combinatia de calcar si teracota este tipica pardoselilor. Asocierile cu lemnul se regasesc in console, cele cu fierul in balustrade. Intre acestea piatra isi are un loc bine definit si vom cedea mai jos ce tipuri de piatra se intalneau cel mai des.

Amenajari cu piatra mediteraneana 
Oferta PIATRAONLINE in domeniu este menita sa va introduca in tainele Stilului Mediteranean, asa cum a fost el la origini.   
Cum in zona existau din cele mai vechi timpuri cariere semnificative, ardezia si marmura isi au locul lor. 
Peretii ridicati cu ardezie Rock Face Flat Black impresioneaza. Montajul este fara rosturi, nimic din tehnologia moderna nu intineaza autenticitatea placarii. Muchiile pietrelor sunt daltuite pentru un plus de infatisare naturala. Varianta de placare cu ardezie Rhodos Filleti te trimite intr-un trecut inca si mai indepartat, pietrele au dimensiuni diferite si sunt montate alternativ, orizontal si vertical, intreaga amenajare pare realizata prin stivuire, dupa o tehnologie fara varsta. 

O placare cu aceeasi infatisare imemoriala se executa folosind a doua roca semnificativa, marmura, in forma ei poligonala si cu acelasi aspect Rock Face. Atat in imaginea ei vetusta  Akron cat si in imaculata Thassos, marmura aduce cu ea grandoare, magie, suveranitate. In nuante de gri ca in varianta Dias ori ruginie ca la Pepem, marmura ramane o exprimare remarcabila si consecventa a Stilului Mediteranean.
Si pentru o accentuare a diversitatii, acum se executa si se ofera Masuta Modulara de cafea Rock Face Akron.

Cum sa montezi singur piatra in Stil Mediteranean 
Montajul pietrei Rock Face se poate face in regim DIY,  insa este de preferat sa apelezi la un pietrar profesionist intrucat prelucrarile sunt toate manuale si ai nevoie de experienta specialistilor.
O prima operatie este pregatirea substratului, acesta trebuie sa fie fix, neted, curat, uscat si sa suporte greutatea pietrei si a adezivului. Pe interior se procedeaza dupa tehnologia cunoscuta (tencuiala de baza si tinci pentru placarile verticale, sapa de egalizare si autonivelanta pentru cele orizontale) si cand substratul este pregatit se trece la placare.  La exterior poate fi nevoie de o sustinere suplimentara cu plasa intr-o masa de spaclu. 
Dupa pregatirea substratului alegerea pietrelor este esentiala, mai ales daca vorbim despre piatra poligonala, intrucat bucatile nu au forme regulate si trebuie potrivite dupa dimensiunile existente sau ajustate, fara lasarea unui spatiu prea mare intre ele. Dupa fixarea primei pietre, de regula intr-un colt de la baza placarii, se alege o a doua, aceasta trebuie ajustata si potrivita astfel incat sa urmeze o conceptie unitara, fara spatii prea mari intre bucatile de roca. Dar cum in cele mai multe cazuri bucatile nu se potrivesc perfect ele trebuie ajustate. Operatia se executa manual, din flex si ciocan. Intrucat operatiunile manuale primeaza, rareori se depaseste nivelul de 2 m²/ zi la montaj. Dupa montajul fiecarei placi este necesara verificarea planeitatii. Daca avem de-a face cu piatra Rock Face tip Flat sau cu ardezie Filleti atunci montajul este mai usor si se monteaza 3-4 m²/zi. Dupa montaj, atunci cand acesta se face cu rosturi, se folosesc chituri clasice, pe baza de ciment, pentru acoperirea rosturilor. 
In oricare situatie montajul pietrei mediteraneene implica profesionalism si creativitate, aspectul autentic se obtine cu truda si la fel multumirea clientului. 

Cum sa protejezi placarile din piatra mediteraneana
Este cunoscuta recomandarea privind protejarea calitatilor si frumusetii placarilor din piatra naturala. Pentru  placarile din piatra mediteraneana se aleg detergenti adecvati, alcalini (Grimex si Power Stripper) pentru marmura si tuf calcaros iar pentru ardezie se pot folosi si cei acizi. Solutiile de impermeabilizare pot fi atat pe baza de solvent cat si pe baza de apa (Mattstone H2O, External Stone Sealer, Colour Intensifier H2O

Piatra Mediteraneana este una dintre cele utilizate dintre cele mai vechi timpuri. 
Asigura-te si tu de aceasta legatura cu stramosii, folosind aceleasi materiale de constructie care si-au dovedit fiabilitatea sute de ani.  
Numai la PIATRONLINE gasesti Piatra Mediteraneana la un raport calitate/pret corect.
Vino sa te convingi !
 

Intrebari si raspunsuri
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.

Adauga un comentariu:

Produse similare:

crafted in our offices from Bucharest | designed by the ones who are in love with natural stone. Copyright ©2025, PIATRAONLINE, toate drepturile rezervate

Creaza cont

Inscrieti-va la newsletter-ul PIATRAONLINE.

Pentru a va transmite prin email informații cu privire la noile produse si serviciile noastre va rugam sa completati campurile de mai jos:


[GLOBAL_CHOOSE_LANGUAGE]
powered by teamshare
© Copyright 2025 Piatraonline MD
designed by headstart.ro