Cum alegem gratarul de gradina
publicat in: Terasa & Gradina // pe 12.04.2021
Venirea primaverii si implicit a temperaturilor cu plus, inseamna un singur lucru: este timpul sa ne petrecem cat mai mult timp afara, alaturi de cei dragi. Si ce poate fi mai frumos decat sa iti petreci o frumoasa dupa-amiaza de duminica in familie sau cu prietenii, la un gratar?
Nu este de mirare faptul ca multi oameni prefera ca preparatele culinare sa fie pregatite la gratar, datorita faptului ca fumul confera o savoare cu totul deosebita, dar si faptul ca preparatele pregatite pe gratar sunt mult mai sanatoase, decat cele in ulei.
Daca esti in cautare de gratar pentru gradina ta, afla ca sunt mai multe aspecte de care este important sa tinem cont cand vrem sa facem o astfel de alegere.

1. Tine cont de spatiul de care dispui
Este important sa te gandesti bine la locul unde doresti sa asezi gratarul de gradina, deoarece acesta va conditiona dimensiunea gratarului, dar si cantitatile de mancare pe care le vei gati. Daca obisnuiesti sa primesti multi invitati la masa, un gratar de dimensiuni considerabile este necesar, mai ales ca vei avea nevoie si de un spatiu liber de marimi rezonabile in jurul gratarului pentru a manevra toate ingredientele.
2. Cat de pasionat esti de gatitul in aer liber
Daca iubesti sa gatesti, ia in considerare ca vei petrece mult timp cu acest gratar, astfel ca unul de marime medie, cu suficient de multe accesorii si functii, este perfect.
3. Tipuri de gratare in functie de alimentare
Daca este sa ne luam dupa acest criteriu, avem la dispozitie trei tipuri principale de gratare: pe lemne si carbuni, electrice si pe gaz. Este important sa cunosti diferentele dintre acestea, dar si ce beneficii iti pot aduce fiecare in parte si sa le pui in balanta atunci cand vrei sa faci o astfel de alegere importanta.

4. Gratare de gradina electrice
Gratarele electrice de mici dimensiuni se gasesc si in bucatarii, insa cele de mari dimensiuni sunt potrivite pentru gradina si uz in aer liber. De regula, gratarele electrice se incalzesc foarte repede si temperatura de coacere poate fi controlata usor. Cu toate acestea, daca iti doresti ca alimentele preparate sa aiba acel gust specific de fum si crusta crocanta, gratarele electrice nu iti pot oferi acest lucru.
5. Gratare de gradina pe gaz
Acestea sunt foarte usor de folosit si ai optiunea de a controla cu usurinta, atat modul de coacere, cat si temperatura potrivita. Gratarele pe gaz nu folosesc carbuni sau lemne, ci butelie, astfel ca nu va fi nevoie sa iti faci griji in privinta fumului, insa nu te vei putea bucura de savoarea fripturii oferita de un gratar cu lemne si carbuni.
6. Gratarele de gradina cu lemne si carbuni
Aceste tipuri de gratare sunt cele mai cunoscute, mult mai accesibile ca pret fata de alte modele si ofera alimentelor acel gust specific de fum pe care il cautam la alimentele preparate la gratar. Ai grija, deoarece gratarul de gradina cu lemne si carbuni se incalzeste destul de greu si nu ii poti controla temperatura de coacere.

7. Materialele folosite
Atunci cand alegi un gratar de gradina, este important sa fii atent la materialul din care acesta este realizat – este recomandat sa achizitionezi un gratar fabricat din materiale rezistente si durabile, care sa reziste la conditii externe, fara sa se deformeze, sa rugineasca sau sa crape, mai ales daca acesta este amplasat in exterior.
Otelul inoxidabil si fonta sunt recomandate pentru a fi utilizate la fabricarea gratarelor, dar la fel si piatra naturala. Daca esti in cautare de gratar pentru gradina ta, poti alege unul placat cu piatra poligonala.

Gratarele din piatra naturala au rolul de a transforma gradina intr-un spatiu intim si personal, dedicat relaxarii, iar tu vei redescoperi cu siguranta placerea de a gati in aer liber. Gratarele de gradina din piatra naturala sunt deosebit de rezistente si se asambleaza foarte usor si rapid, chiar de catre dumneavoastra. Chiar daca spatiul de care dispui nu este unul de mari dimensiuni, poti alege un gratar de gradina mic, placat cu piatra poligonala, care se va incadra perfect in tabloul natural al gradinii tale.
Acest produs vine ambalat pe europaleti, insotit de o schita, iar tot ceea ce ai de facut tu este sa urmezi pasii si sa asamblezi gratarul. Dupa uscarea adezivului folosit (intre trei si cinci ore), gratarul este gata de utilizare. In plus, grila metalica este inclusa.
Inainte de a asambla acest produs, este important sa fii atent la cum sa amenajezi terenul pentru gratarul de gradina. Alege produsul favorit din intreaga noastra gama de gratare placate cu piatra naturala si comanda online.
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.