Pietre magice, pietre ale credinței: O privire asupra structurilor megalitice din Europa de Vest

Europa de Vest a fost locuită de populații vânători-culegători și pescari până la dezvoltarea uneltelor agricole în jurul anului 5000 î.e.n. Odată cu progresul agricol, orașele au început să se ridice în Semiluna Fertilă și populația a crescut. Tehnicile și uneltele agricole s-au răspândit către nord și vest de Anatolia, conducând la creșterea animalelor și plantarea recoltelor de grâu și orz. În timp, progresul agricol a ajuns în Balcani și a urmat cursul marilor fluvii, cum ar fi Dunărea, Elba și Rinul, iar alte coridoare ale dezvoltării au deschis drumul spre peninsula Italiei și valea Rhonului.

În Europa de Vest, o serie de structuri mega-litice de diferite forme au fost construite în această perioadă, reprezentând primele dovezi arheologice ale religiei preistorice din Europa. Acestea sunt cunoscute sub numele de megalite, care înseamnă piatră mare. Cu toate că funcția lor inițială nu este cunoscută, multe dintre aceste structuri sunt considerate morminte, în timp ce altele par a fi slujit drept calendare astronomice.

Folclorul medieval sugerează că anumite pietre verticale și cercuri din pietre posedau puteri supranaturale, iar localnicii descriu izvoarele și fântânile din vecinătatea construcțiilor megalitice drept sfinte sau sacre. Potrivit unei legende din secolul XII, apa stropită peste Stonehenge, marele cerc din piatră din sudul Angliei, vindeca rănile. De asemenea, învățații medievali credeau că o putere magică din aceste structuri ajuta preoții antici în misiunea lor de aruncare de farmece, de profetizare și comunicare cu forțele naturale și divine.

În ciuda efortului construcției acestor structuri monumentale a necesitat multă muncă, cel puțin 25.000 de megaliți au dăinuit în Europa de Vest, sugerând importanța crucială pe care o aveau pentru culturile care le-au construit. Aceste structuri au servit drept mărturii ale credințelor religioase și aveau o mare importanță pentru comunitățile locale.

În prezent, multe dintre aceste structuri sunt protejate ca situri arheologice și sunt vizitate de turiști din întreaga lume. Ele continuă să fascineze și să inspire, oferind o privire asupra trecutului îndepărtat și a credințelor religioase ale populațiilor preistorice din Europa de Vest.

Mormântul Belas Knap, situat în Gloucestershire, Anglia, este un exemplu de astfel de construcții megalitice din Europa. Construit în jurul anului 3000 î.Hr., acesta avea o lungime de aproximativ 61 de metri și a fost folosit pentru înhumarea rămășițelor umane pe o perioadă îndelungată de timp. Alte tipuri de structuri megalitice întâlnite în Europa includ dolmenii, alcătuiți din pietre verticale masive care au o lespede orizontală deasupra lor.

Comunitățile antice din Europa Centrală și de Nord aveau un număr mare de morminte construite din piatră, numite tumuli. Acestea erau cunoscute și sub numele de morminte-galerie și aveau încăperi individuale aranjate sub movile lungi. În Germania, acestea sunt numite Steinkisten, în Irlanda, court tombs, iar în Anglia, long barrows.

În al doilea mileniu î.Hr., în Europa Centrală și de Nord existau multe cimitire comune mari, în care erau păstrate urne cu cenușa rămășițelor umane. Înhumarea celor din clasa bogată se făcea împreună cu vase din lut, figurine din cupru și obiecte din bronz, inclusiv odoare de preț din ținuturi îndepărtate, cum ar fi cele din bazinul mediteranean. Multe pietre verticale din aceste construcții par a fi aliniate una cu alta și cu situri și caracteristici ale terenului aflate la distanță, sugerând o anumită importanță acordată poziționării lor în raport cu soarele, ale cărui raze pătrund până la ele în timpul solstițiilor.