Idei amenajare dormitor ingust: sfaturi utile de care sa tii cont
publicat in: General // pe 09.06.2023
Cand amenajezi un dormitor ingust, trebuie sa fii creativ si sa profiti de spatiul limitat de care dispui. Descopera in acest articol cateva idei care sa imbunatateasca functionalitatea incaperii. Totodata, stim ca nu trebuie neglijat aspectul estetic si venim in ajutorul tau cu o serie de sfaturi utile pe care sa le iei in considerare, de la alegerea mobilierului potrivit la stabilirea paletei cromatice, accentelor de culoare si decoratiunilor.
Maximizeaza spatiul de depozitare cu etajere
Indiferent de marimea dormitorului ingust si de modul in care este aranjat mobilierul, poti integra fara probleme etajere deasupra patului sau al biroului, spre exemplu. Astfel, castigi spatiu pentru depozitarea unor carti, cutii de organizare pentru obiecte de mici dimensiuni sau, daca vorbim despre camera unui copil, pentru jocuri si jucarii. Te invitam sa descoperi idei de etajere realizate din piatra naturala, care vor imbunatati semnificativ amenajarea din punct de vedere estetic.
Foloseste un dulap cu usi glisante
Daca dulapul este pozitionat in apropierea patului, usile cu deschidere clasica te pot incurca. O solutie eficienta este sa optezi pentru un sifonier cu usi glisante - vei avea acces facil la haine si vei putea organiza mult mai bine spatiul dintr-un dormitor ingust. De asemenea, poti alege mobilier cu un design compact, pentru a oferi impresia unei incaperi mai spatioase si mai aerisite.
Alege un pat ingust, de colt sau o canapea extensibila
La prima vedere, poate fi dificil sa amenajezi un dormitor ingust fara a parea aglomerat. Unul dintre trucurile folosite adesea este amplasarea patului pe peretele mai lung al incaperii. Totodata, alege un model cu saltea de 140 de centimetri pentru 2 persoane sau, daca spatiul este utilizat de un copil, poti opta pentru o varianta de 90 de centimetri latime.
In situatia in care dormitorul este impartit de 2 frati, poti organiza mult mai usor camera cu un pat suprapus. O alta solutie pentru maximizarea spatiului este amplasarea unei canapele extensibile. De asemenea, poti lua in considerare folosirea unor scaune si unei mese pliante.
Pervazul poate fi un spatiu suplimentar de depozitare
Într-o cameră îngustă și de mici dimensiuni, trebuie folosit în mod creativ fiecare colț sau orice zonă din dormitor. Pervazul adaugă personalitate amenajării și poate fi utilizat ca spațiu suplimentar de depozitare: pentru ghivece cu flori, cărți și rechizite, rame cu fotografii și multe altele. Pentru a păstra o unitate a stilului de design interior, îți recomandăm să alegi un glaf din piatră naturală, asemănător etajerelor.
Opteaza pentru culori deschise
Un alt truc util pentru a crea impresia unui spațiu mai mare este folosirea unei palete cromatice luminoase. Spre exemplu, pardoseala poate fi placată cu travertin alb, crem, roz, gri, galben, maro deschis etc. Alte variante potrivite sunt limestone, sandstone, onix, marmura si granit. Mai mult, suprafetele lucioase reflecta lumina si ofera senzatia unei incaperi mai spatioase.

Paleta cromatica dintr-un dormitor ingust ar trebui sa fie simpla si luminoasa, insa amenajarea are nevoie si de accente de culoare sau de texturi interesante. In caz contrar, designul final va fi unul banal. Recomandarea noastra este sa alegi placarea unui perete intreg sau a portiunii din dreptul patului, in functie de preferintele tale, cu ardezie flexibila SKIN. Ramai in zona culorilor deschise, asa cum sunt modelele Autumn White, Ocean Green, Pearl White si Indian Autumn.
Creeaza senzatia de spatiu cu oglinzi si multe surse de lumina
Un dulap cu oglinzi mari este o solutie excelenta de a crea impresia unui dormitor mai spatios. Acesta poate fi amplasat pe una dintre laturile inguste, daca pozitionarea usii sau a ferestrei permite acest lucru. Totodata, abundenta de lumina naturala si artificiala te va ajuta sa obtii efectul unui spatiu mai mare decat este in realitate. Daca esti in cautarea unei idei inedite, iti recomandam veioza sandstone, cu un design deosebit.

Pastreaza un decor minimalist
Nu este suficient sa alegi culori deshise, sa adaugi oglinzi si multe surse de iluminat pentru a obtine o amenajare potrivita pentru dormitorul ingust si pentru a crea senzatia unui spatiu mai amplu. Camera trebuie sa fie decorata intr-o maniera minimalista - piesele cu rol decorativ sunt foarte putine, pentru a nu incarca vizual incaperea. Poti alege articole functionale si cu un design special, asa cum este o veioza sau o etajera din piatra naturala.
Amenajarea unui dormitor ingust poate fi dificil de realizat, insa poti tine cont de ideile si sfaturile prezentate in acest articol, pentru a obtine rezultate cat mai bune. Chiar daca spatiul limitat nu iti ofera prea multe variante de aranjare a mobilierului sau de alegere a decoratiunilor, ai la dispozitie trucuri creative pentru personalizarea incaperii, de la placarea unui perete cu travertin sau limestone la crearea unui pervaz din piatra naturala.
Scrie cateva cuvinte, sfaturile tale sunt folositoare si altora. In acest moment nu sunt comentarii sau intrebari la articol.